Chișinăul – orașul care s-a aflat și se află și astăzi în centrul atenției, a fost și este studiat din toate punctele de vedere: istoric, cultural, politic, geografic.
Chișinău, a fost abordat și în lucrările istoricului Gheorghe Bezviconi. Iar parcurgând filele intitulate „Chișinăul de altădată” din lucrarea Profiluri Basarabene, autorul dedică câteva file Chișinăului: debutând cu începuturile istorice și teritoriale, bisericile și cimitirele orașului, casele și străzile, precum și despre conducerea comunală.
În memoria istoricului, reproducem câteva fragmente, gânduri ale unor personalități care au vizitat Chișinăul de altădată.
… „Până la 1806, Chişinăul a suferit numeroase incursiuni de jefuire ale tătarilor. De aceea chiar la 1816 generalul Kiselev îl numeşte „un sat mare, murdar şi prost, cu patru sau cinci case de piatră”, iar și mai târziu, viceguvernatorul Wiegel scrie:
„N-am văzut un sat mai urât şi mai dezordonat ca acesta”.
Despre Chișinăul din a doua decadă a secolului trecut a scris cunoscutul cărturar, călugărul Daniil Philippide:
„Chișinăul, orașul situat pe dreapta Bâcului, într-o adâncitură formată de trei văi, prinse una de alta între dealuri. Casele sunt aproape toate de lemn, cele mai multe în pământ, fără acoperiș sau cu acoperișul jos, afară de două sau trei clădite din cărămidă ori piatră și de Mitropolie, care stăpânește puțin asupra orașului, așezată în loc neted, deschis de toate părțile și neavând astfel de nicăieri vreo piedică vederii. Mitropolia și casele din jurul ei, clădite de curând din piatră, au toate până astăzi acoperișurile joase, depărtate de vreo trei-patru palme de pământ, fără niciun etaj. Mitropolia e o clădire frumoasă și foarte bine împărțită. Ea are alipit un lăcaș de rugăciune și, în jurul ei, tipografia și alte clădiri trebuitoare pentru locuit și pentru celelalte trebuințe ale vieții. Toate acestea sunt închise într-o împrejmuire de piatră. Iar în afară de împrejmuire sunt alte clădiri, pentru locuința școlarilor și dascălilor și pentru celelalte nevoi ale lor. Unele s-au și făcut, altele se fac. La miazăzi de Mitropolie se află și o grădină, de curând sădită cu pomi de tot felul și cu o tarla de flori, unde din îndemnul și prin îngrijirea mea s-au sădit cinci platani, dinaintea magaziei, aduși de la Constantinopol. Cu vreo trei ani mai înainte, locul acesta era cu totul părăginit, slujind de izlaz orașului și nicio colibă nu se afla pe dânsul, iar acum are înfățișarea celui mai frumos sat, prin chibzuința, îngrijirea și neobosita priveghere a mitropolitului de azi al țării , Gavriil".
Călătorul englez William Mac-Michael scrie despre Chișinău, la 1817:
„În timpul plimbării prin «bazar», căci așa se numește strada îngustă pe care stau prăvăliile cele mai mari din Chișinău, ne simțirăm strămutați pe o scenă cu totul nouă. Clădirile joase, acoperite cu șindrilă, fără geamuri, pe care le înlocuiau obloanele de lemn, ridicate și atârnate de acoperiș; într-un cuvânt, casele sărăcăcioase ale unui oraș grecesc sau turcesc erau pline de lucruri uzuale de tot felul. Sub streșinile ieșite înainte erau orânduite miere, smirnă, piper, sămânță de toate speciile, stafide, portocale, pucioasă, natriu și altele. Pe pământ stăteau bolovani mari de sare de drob din minele de la Ocnele Valahiei, cu prețul de 14 parale oca; în altă parte erau crapi, moruni și alte feluri de pește înghețat de la Bender (Tighina). Printre mulțimea ciudată, deosebeai pe ofițerul rus trecând iute în droșca-i uşoară, pe frumosul și voinicul țăran moldovean, contrastând cu soldatul împărătesc cu trăsăturile de calmâc, puțini turci, din pătura cea mai de jos, și mulți armeni, așa de numeroși aici că ocupă o stradă întreagă (Armenească Veche). În mijlocul poporului ședeau zarafii evrei, cu măsuțe înaintea lor, pe care erau împrăștiați zechini de Veneția, galbeni olandezi, fonduki, stamboli și alte feluri de monezi de aur turcesc, amestecat cu greoaia aramă a copeicilor ruseşti. Trăsura unei agere şi frumoase copile, nepoata Vlădicăi armenesc, înainta încet pe strada îngustă şi murdară; în coadă stătea o slugă în strălucita haină de arnăut. Astfel erau lucrurile curioase, care alcătuiau grupul pitoresc din cartierul de jos al bazarului; alte părţi ale oraşului erau zidite însă într-un stil mai frumos, cu străzi mai largi şi locuințe mai bune, de piatră”.
Printre șirurile de amintiri ale oaspeților pe care i-a găzduit Chișinăul, se regăsește și un mic fragment, în care autorul evocă apariția Hotelului „Suisse”, astăzi Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” :
„… În toate epocile scurtei sale existențe, Chișinăul resimțea lipsa localurilor publice. La 1814, orașul avea 2109 case, 7 biserici, o mănăstire și 448 de prăvălii. Abia la 1815, mintea gospodărească a mitropolitului Gavriil proiectează clădirea unui hotel, pe lângă Mitropolie. În vremea noastră acest hotel se numea „Suisse”, rivalizând cu hotelul „Londra”, amândouă distruse la 1941.”
La cei 56 de ani de la stingerea istoricului literar, cercetătorului, publicistului Gheorghe Bezviconi, îi aducem omagiu și îi suntem profund recunoscători pentru că ne-a lăsat o moștenire atât de vastă, prin care noi, contemporanii, putem redescoperi istoria Chișinăului de altădată.
BEZVICONI, Gheorghe. Profiluri basarabene: Chișinăul de altădată. Chișinău: Știința, 2017, Vol. 2. p. 52. ISBN 978-9975-85-080-3
Chișinău, orașul meu 